Cum gestionam situatii dificile cu copiii - Montessori style

Din cele 400 de ore de practica cerute de cursul meu de educator Montessori livrat de MCI Londra am parcurs pana in prezent 200. Am trecut si de prima inspectie, am implementat si trei planuri de lectie. Sunt binecuvantata sa am un mentor exceptional, o educatoare care este si frumoasa, si blanda si calma si chiar si masterand in Psihologie.

Toate bune si frumoase, pana te lovesti de primele crize de plans sau de furie ale copiilor. Da, chiar si copiii Montessori le au, sunt totusi copii. Ei bine, nu vom vorbi acum despre ce facem cand nu au chef sa coopereze cu noi, adultii, alt subiect deja. Azi, despre ce facem cand copiii sunt dificili intre ei: ba resping alti copii din grupul lor deja format, ba ii jignesc sau imping (mai tare) pe colegii lor, fie au o criza de plans din 100 de alte motive decat cele la care te-ai gandit tu, dupa atatea ore petrecute alaturi de el.

Sunt momente grele si pentru tine, adultul-educator, desigur, acele clipe de criza, de plans, de furie ale copilului/copiilor . Iti bate inima mai repede, creierul proceseaza la secunda situatia, cauta rezolvare, iti tremura mainile. Cam la fel cum se intampla in afara expertilor Montessori cu adultul-mama sau adultul-mama, adultul-bunic/a, adultul-bona in situatii similare cu proprii copii, de cele mai multe ori culminand cu un urecheat, un amenintat, un incruntat, fiecare dupa "posibilitati".

Ei bine, ce a functionat cel mai bine pana acum, in crizele individuale de plans, a fost tinutul in brate al copilului respectiv (dupa retragerea educatorului cu copilul in criza intr-un loc mai ferit de ceilalti copii, dar si mai intim pentru puiul de om), fara multe vorbe, chiar foarte putine cuvinte, similare cu cele pe care le recomanda Aletha Solter in a doua carte a ei pe care pun mana legata de plansul terapeutic al copilului, Lacrimi si crize de furie, si anume: "Sunt aici. Te aud. Te inteleg. Esti in siguranta cu mine." Eu cu fetita mea, acum in varsta de 6 ani, adaug mereu "Te iubesc asa cum esti.", cuvinte repetate incet, calm, ca pe o mantra. Sigur, au fost momente cand a trebuit sa ma stabilizez pe mine mai intai, rugandu-ma in gand "Tatal Nostru" si respirand adanc, ca sa pot trece apoi la restul.

Ce a functionat si mai bine in situatiile de conflicte intre doi copii a fost "Masa Pacii". Exact asa cum auziti. Este ceva ce am vazut vizitand o scoala privata Montessori in Anglia in 2015, un concept ce pare ca starneste dezbateri aprinse in lumea Montessori, pe motivul "nu ar trebui sa existe (=sa fie nevoie de) masa pacii in Montessori". Ei bine nu, viata reala bate teoria, lucram cu suflete si emotii de pui de oameni, asa la 'crud', folosesc "masa pacii" uneori si zilnic, alteori deloc.

Cei doi copii in conflict sunt invitati (luati de mana in cazul meu) de catre educator la "Masa pacii!". Cam asa arata, iar mai jos sunt regulile, poze gasite pe google, pentru ca pe ale mele de la scoala privata nu le gasesc momentan.

Masa pacii

Educatorul are rol de mediator, pana cand copiii vor invata singuri ce au de facut si vor fi invitati sa isi rezolve singuri conflictul. De obicei exista pe masa un obiect pe care vorbitorul il tine in mana cat timp vorbeste, celalalt copil asteapta randul pana cand obiectul este pus jos pe masa si il poate lua. In Anglia era folosita  o floare, in Romania am folosit ce ne-a cazut la indemana, pe unde ne-a apucat masa pacii neavand un loc anume in cazul nostru. Am avut candva si un bat! Iar una dintre fetite l-a folosit ca pe un microfon atunci cand i-a venit randul. Teatral de-a dreptul :)

Invit sa vorbeasca primul copilul jignit, ranit, plans, am observat ca il ajuta daca e primul, se si linisteste mai repede. Ascult ambele parti, pe rand. Apoi revin: "Cum crezi ca s-a simtit Bella cand ai lovit-o? Ce sentiment a avut in corp?" Am fost surprinsa sa vad uneori ca nici macar copiii cei mari nu stiu sa identifice anumite emotii, asa ca faceti mereu loc pentru inteligenta emotionala, prin jocuri si activitati. Daca este un sentiment de frica, intreb: "Te simti bine ca ei ii este frica de tine? Te face fericit/a ca ii este frica de tine?" Ati fi surprinsi ca de fiecare data, cel care a lovit lasa ochii in jos si spune "Nu."

Dupa ce identificam emotiile cautam solutii pe viitor: "Ce e de facut ca sa nu se mai intample asta?" Si vin ambele parti cu propuneri sau adultul le da de ales intre doua, daca e nevoie de ajutor. In final, intreb: "Crezi ca este ceva pentru care iti pare rau?". De fiecare data aud un "Imi pare rau". Nu de tipul englezesc "say sorry" ca asa am zis eu, adultul, ci unul genuin.

Am mai observat si ca atunci cand un copil te trece printr-o proba de foc si are o criza in bratele tale, daca o duci cu el pana la capat, vei deveni adultul lui. Un fel de "my person". Va sti ca esti acolo pentru el, neconditionat, chiar si in clipele de cea mai mare vulnerabilitate, in care iti arata cele mai puternice emotii ale lui.

Am mai observat si ca daca ii iubesti si te duci cu drag catre ei, vor veni ei la tine, vor face ei lucruri pentru tine, in semn de recunostinta. Va recomand cu incredere sa incercati aceasta reteta si acasa, cu ai vostri, chit ca din proprie experienta observ ca de la ai nostri avem asteptari mai mari si nu ne iese pacea asta la fel de usor.

Pana data viitoare multa rabdare, iubire si intelepciune va doresc. Daca v-a placut articolul va multumesc anticipat pentru Like, Share, ma puteti contacta fie aici pe blog, fie pe pagina de Facebook Montessori, my love.